Ticurile verbale – ce aflăm despre cel care le folosește

Am întâlnit multe persoane care consideră tăcerea incomodă, fug de liniște sau de singurătate și aleg să vorbească mult și despre orice doar ca să acopere liniștea; iar dacă nu vorbesc, sigur ascultă muzică sau se uită la TV – orice, numai să nu fie liniște în mintea lor sau în jurul lor. Trăim într-o lume în care vorba lungă reprezintă comunicare iar pauzele între propoziții înfricoșătoare.

Printre persoanele care vorbesc mult întâlnim și unele care au ticuri verbale. La început simpatice, ticurile verbale reușesc, totuși, să ne irite și mulți sfârșim prin a număra de câte ori a fost utilizat respectivul tic verbal de către interlocutorul nostru. Pe de alta parte, sunt persoane de care un anumit tic verbal se lipește ca timbrul de scrisoare și devin un tot unitar, ca o semnătură. Aceste ticuri au făcut personajele de comedie memorabile. Când ne gândim la Firicel din serialul “Las Fierbinți” automat îl legam cu ticul “chiar și așa”. I.L. Caragiale a utilizat cu măiestrie în comediile sale, ticurile verbale, pentru conturarea personajelor. Când ne gândim la Zaharia Trahanache, automat îl legăm cu „ai puțintică răbdare" sau cu “mă-nțelegi?”.

Deci, ticul verbal poate deveni o marcă proprie, o semnătură, dacă nu-l conștientizăm.

Ticul verbal este acel obicei involuntar de a repeta anumite cuvinte în timpul unui dialog. Respectivele cuvinte repetate nu aduc consistență subiectului, nici nu subliniază ceva anume. Câteodată, ele pot ține loc de semne de punctuație la sfârșit de propoziție. Deci nu aduc nicio valoare semantică dialogului, nu îmbogățesc sensul textului, nu au nicio valoare. Atunci, de ce le folosim? Ce este cu repetiția lor involuntară? Ce transmitem de fapt prin utilizarea lor?

Fără a intra în analiza psihologică, voi opina o transcriere a mesajului din spatele ticului verbal. Ahh ... am uitat să precizez că și subsemnata a bifat de-a-lungul vremii diverse ticuri verbale, de la vulgarități până la “frate” sau “Gogu” pe care le utilizez, aberant, în prezent și pe care le voi elimina. 😊

Știi?, Să știi!, Nu știi? Se știe! Știi ce zic?

Exemplu: Ieri m-am întâlnit cu Irina. Nu știai? Și mi-a zis că ei vor pleca în concediu cu cortul. Știi? Eu nu cred că și-au făcut planurile cum trebuie, să știi! Dacă rezervau la hotel era mult mai ușor pentru copii și aveau acces și la piscina. Știi ce zic?

Ce spun de fapt: eu le știu pe toate și mă aștept să mă asculți docil pentru ca voi împărtăși cu tine din ceea ce știu, deci nu aștept un răspuns din partea ta. Dacă dai aprobator din cap, sunt mai mult decât mulțumit(ă). Sigur că poți contribui cu informații dar pe aceleași subiect, în niciun caz în contradicție. Treaba mea este să te informez, să-ți arăt că știu multe lucruri – sunt un fel de spion – deci sunt valoros pentru tine.

Obs.: În astfel de situații majoritatea intrăm în jocul lui “știi”, nu ne riscăm să spunem că nu știm sau nu ne interesează deci, tacit, încurajam comportamentul interlocutorului.

Înțelegi?, Ai înțeles?, Ți-e clar?, Clar?

Exemplu: Dacă Petre ar fi ajuns acasă la ora stabilită, lucrurile n-ar fi luat-o razna. Înțelegi? Mama îi spusese că nu este o zi în care să întârzie deoarece serbau aniversarea, iar lui nu i-a păsat. Ai înțeles? Și din cauza asta a ieșit tot scandalul, au spart chiar și paharele de cristal. Ți-e clar?

Ce spun de fapt: eu am multe informații și am și capacitatea de a înțelege toate detaliile. Prin urmare, iți împărtășesc și ție din cunoștințele mele, mă aștept să mă asculți și eventual, să dai aprobator din cap, să-mi admiri inteligența și să fii recunoscător că împărtășesc cu tine aceste lucruri.

Obs.: În astfel de situații, când celălalt folosește acest tic verbal, nu te riști să spui că nu înțelegi, 😊 pentru că nu vrei să pici de prost 😊 , așa că asculți cu atenție și dai din cap ascultând monologul din fața ta.

Cum să-ți spun?, Zi să-i zic!, Am zis!, Să zic așa.

Exemplu: Cum să-ți spun, eu? Lucrarea trebuie finalizată până la sfârșitul anului și, zi să-ți zic, arhitectul încă lucrează la studiul de fezabilitate. Apoi, zi-i să-i zic, mai sunt aprobări de obținut de la prefectură și astea durează mult. Deci, să-ti spun că sigur vor întârzia?

Ce spun de fapt: caut cuvintele și informațiile relevante pentru tine. Sunt dornic să avem un dialog și caut limbajul potrivit ție plus că vin cu multe detalii ca să fiu sigur ca înțelegi.

Obs.: spre deosebire de alte ticuri, acesta te tine în priză și te face să te simți în atenția interlocutorului. Te poate și irita abundența de detalii.

Despre ce vorbim?

Exemplu: A cumpărat pantofii de la Lux Shop, haina de la Modena, rochia de la Sclipicios iar ciorapii de mătase au venit direct din China. Despre ce vorbim? Iar vărul ei i-a promis că o să o ducă la petrecere, cu mașina lui nouă. Despre ce vorbim?!

Ce spun de fapt: nu exista loc de contraziceri. Cel care povestește, știe tot și este în controlul absolut al situației iar ceea ce spune este deja o concluzie indiscutabilă rezultată dintr-o fină și nepărtinitoare ba chiar amuzantă observare a altora.

Obs.: aici avem de a face cu un monolog în care asculți o poveste incitantă, care te bucura sau cel puțin te captivează. Este momentul de glorie al povestitorului, în care simte atenția tuturor asupra lui – ceea ce și urmarea de fapt. Puțin probabil să se transforme în dialog.

Dacă mă întrebați pe mine

Exemplu: Eu consider ca semnarea contractului în lipsa noastră a fost un act de rebeliune, dacă mă întrebați pe mine.

Ce spun de fapt: Mă simt exclus si orgoliul meu suferă așa ca, simt nevoia sa ies cumva in evidenta iar dacă va opriți să-mi ascultați opinia, veți vedea că dețin adevărul absolut – doar ascultați-mă.

Obs.: aici vorbește Ego-ul din respectiva persoană.

Gen

Exemplu: Vreau să mergem la o cafenea, gen. Dacă vin și fetele, gen, o să iasă bairam.

Ce spun de fapt: sunt super cool, liber(ă) si deschis(ă) oricărei aventuri. Orice e posibil iar eu mă adaptez.

Obs.: gen înlocuiește “like”, „sort of”, „kind of”, ticuri specifice limbii americane sau engleze.

Păi, Ăăă...

Exemplu: Păi, eu de fapt voiam să gătesc curcan dar n-am găsit la măcelărie. Și...păi, nu știu dacă o să le convină musafirilor dar asta e.

Ce spun de fapt: eu am vrut dar circumstanțele nu mi-au permis sau, am o opinie dar nu sunt sigur de ea

Obs.: utilizat de persoane indecise, nehotărâte, sau care nu vor să-i supere pe ceilalți, păi-ul este ca o plecăciune verbală; folosirea lui te ajută să câștigi timp de gândire.

Da?

Exemplu: Am decis că cina va fi servită la ora 7 seara și că toți veți fi prezenți la masa. Da? M-am saturat să alerg după voi și să stau cu orele în bucătărie. Da? Dacă nu va mișcați după programul stabilit, vă veți pune masa singuri. Da? Și tot voi veți face curat. Da?

Ce spun de fapt: ar fi cazul să fii atent la ceea ce spun, pentru ca sunt hotărât și nu mă interesează ce crezi tu.

Obs.: utilizat de persoane care vor să controleze ceea ce se întâmplă în jur, de teama că altfel lucrurile o vor lua razna. Nevoia de control. Frica de eșec.

Tu ce tic verbal ai? Știi de ce-l folosești?